Turnu Măgurele

Turnu Măgurele este un municipiu situat în extremitatea de sud a județului Teleorman, pe malul stâng al Dunării, în aval de confluența acesteia cu râul Olt, la granița cu Bulgaria. Cu o istorie legată de vechea cetate medievală „Turnu”, orașul a fost reședința județului Teleorman între 1839 și 1950 și este astăzi un important port fluvial și punct de trecere a frontierei către orașul bulgar Nicopole.

Date Geografice

Relief

Municipiul și împrejurimile sale sunt dominate de întinsa Câmpie Română, fiind reprezentate de două formațiuni bine individualizate: câmpiile joase, formate din luncile râurilor, și spațiile interfluviale. Din prima categorie fac parte lunca Dunării, cea mai extinsă și cu altitudinea cea mai joasă, și lunca Oltului, deosebit de largă în zona confluenței cu Dunărea.

Orașul propriu-zis a fost construit pe o măgură (deal ușor înălțat față de câmpia din jur), de la care provine și a doua parte a numelui localității, spre a se distinge de vechea cetate „Turnu” de pe malul fluviului.

Climă

Clima este temperat-continentală, cu influențe de tranziție către zona subtropicală (conform clasificării Köppen, se încadrează spre limita climatului Cfa, cu veri calde). Verile sunt calde și secetoase, iar iernile relativ blânde, cu precipitații moderate distribuite pe tot anul.

Poziția orașului pe malul Dunării atenuează amplitudinile termice, dar zona este expusă vânturilor dominante dinspre câmpie, aspect avut în vedere și la trasarea rețelei de străzi în secolul al XIX-lea.

Populație și demografie

Sistematizarea comunistă și înființarea Combinatului de Îngrășăminte Chimice în 1962 au transformat orașul într-un centru industrial, ceea ce a determinat o creștere puternică a populației până la începutul anilor 1990. După Revoluția din 1989, restrângerea activității industriale și migrația către marile orașe și către alte state europene au dus la un declin demografic accentuat.

Istorie

Zona a avut o importanță strategică încă din Antichitate, fiind aflată în vecinătatea liniei de fortificații romane Limes Alutanus, ridicată pe malul Oltului. Cetatea medievală Turnu (numită și Nicopolis cel Mic sau, în surse otomane, Holavnic) este atestată documentar la finalul secolului al XIV-lea și a jucat un rol important în sistemul defensiv al Țării Românești, mai ales sub domnia lui Mircea cel Bătrân, în fața pericolului otoman. În jurul anului 1417 cetatea a trecut sub stăpânire otomană, devenind centrul unei raiale turcești, situație care s-a păstrat, cu unele intermitențe, până în 1829.

Prin Tratatul de pace de la Adrianopol din 1829, raiaua Turnu a fost restituită Țării Românești. Orașul actual a fost înființat oficial la 27 februarie 1836, în timpul domniei lui Alexandru Ghica, fiind construit după un plan urbanistic original, elaborat de inginerul german Karl Zohl, sub forma a două cercuri aproape tangente, cu bulevarde ample și străzi curbate. Denumirea „Măgurele” a fost adăugată pentru a-l diferenția de Drobeta Turnu Severin și de Turnu Roșu, și face referire la măgurile din apropiere.

Din 1839 până în 1950, orașul a fost reședința județului Teleorman, iar apoi reședință de raion, până în 1968. Localitatea a avut un rol important în evenimentele naționale ale secolelor XIX-XX: revoluționarii pașoptiști au trecut prin oraș în 1848 spre Islaz, unde a fost citită Proclamația de la Islaz; în Războiul de Independență (1877-1878) aici a fost stabilit cartierul general al trupelor române și ruse; orașul a fost ocupat de trupele germano-bulgare în Primul Război Mondial și eliberat în noiembrie 1918. În 1962 a fost înființat Combinatul de Îngrășăminte Chimice, care a marcat industrializarea orașului, iar în 1968 localitatea a primit titlul de municipiu.

Obiective turistice

Ruinele Cetății Turnu

Situate la circa 3-4 km sud-vest de oraș, în apropierea confluenței Dunării cu Oltul, ruinele fortificației medievale din secolul al XIV-lea, ridicată în vremea lui Mircea cel Bătrân, constituie principalul obiectiv istoric al zonei, oferind și o priveliște deosebită asupra faleziei Dunării.

Catedrala „Sfântul Haralambie” și Biserica „Sfânta Vineri”

Catedrala ortodoxă cu hramul „Sfântul Haralambie” este un important lăcaș de cult al orașului, patronul spiritual fiind adoptat în amintirea eliberării raialei Turnu de sub stăpânirea otomană, la 10 februarie 1829. Biserica „Sfânta Vineri” (Cuvioasa Parascheva), ridicată între 1861-1864 din contribuția locuitorilor și repictată în 1935 în stil bizantin de frații Belizarie, se numără printre cele mai vechi clădiri de cult ale orașului.

Monumentul Independenței și Statuia Dorobanțului

Aflate în parcul central al orașului, aceste monumente comemorează participarea localnicilor la Războiul de Independență din 1877-1878, când Turnu Măgurele a găzduit cartierul general al trupelor române și rusești angajate în luptele de peste Dunăre.

Clădiri istorice și Turnul de apă

Orașul păstrează o serie de clădiri publice construite la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX: clădirea Prefecturii (1880), Căpităniei portului (1880), Băncii de stat (1891), Gării feroviare (1893) și a Tribunalului (1904), alături de Turnul de apă (1915) — simbol arhitectural al orașului — și de Cinematograful „Flacăra”, situat în parcul central.

Personalități

David Praporgescu (1866-1916) — general român, erou al Primului Război Mondial, născut la Turnu Măgurele într-o familie de țărani; în memoria sa a fost ridicat un bust în oraș, iar un colegiu tehnic din localitate îi poartă numele.

Gherase Dendrino (1901-1973) — compozitor și dirijor român, elev al lui Dumitru Georgescu-Kiriac, născut la Turnu Măgurele, cunoscut pentru contribuțiile sale la muzica ușoară și corală românească.

Aurel Deboveanu (1929-1999) — economist, publicist și prozator, născut la Turnu Măgurele.